Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

La ce vârstă începem igiena dentară a copiilor?

comentarii

Imagine de Lubov Lisitsa de la Pixabay
Când ar trebui să ne preocupe igiena cavității bucale la copii? Dr. Mihaela Dumitru, medic specialist pediatru cu atestat în Asistență Medicală de Urgență Prespitalicească și speaker la cursuri de Prim Ajutor în Urgențele Pediatrice a pregătit o serie de sfaturi utile și recomandă ca părinții să aibă grijă de igiena orală a celor mici încă de la naștere, sa le creeze copiilor o rutină și niște reguli care îi vor ajuta și ulterior, în viața de adult. 
De la naștere, gurița ar trebui curățată cu o compresă sterilă și ser fiziologic, punând compresa pe degetul aratator și ștergând bine gingiile, obrăjorii pe interior, limba și cerul gurii – procedeu ce ar trebui efectuat în mod ideal după fiecare masă.
Photo by Diana Polekhina on Unsplash
Imagine de Diana Polekhina pentru Unsplash
Momentul în care apare primul dințisor este cel în care se începe și perierea, inițial cu degetar de silicon și pasta cu conținut de fluor adaptat vârstei, ulterior cu o periuță de dinti, potrivită vârstei copililui. Cantitatea de pastă de dinți trebuie sa fie cât un bob de mazăre, iar periajul dentar va fi făcut de 2 ori pe zi, dimineata și seara.

Când și de ce apar cariile?

Dinții de lapte pot fi spațiați sau înghesuiți, dar niciodată nu sunt cariați de la momentul apariției, ci se cariază ulterior, sub acțiunea laptelui, care determina creșterea acidității locale, acesta fiind motivul pentru care se recomandă după alimentare toaleta cavității bucale cu o compresa sterila cu ser, după masă, sau a alimentelor necorespunzătoare, precum sucurile de fructe în exces sau dulciuri rafinate.

Când programăm prima vizită la dentist?

 

 

Imagine de Michal Jarmoluk de la Pixabay

Imagine de Michal Jarmoluk de la Pixabay
Se recomandă vizite la stomatolog încă de la apariția primului dințișor și, ulterior, la recomandarea acestuia, nu pentru ca ar necesita niște proceduri deosebite, ci mai mult pentru obișnuirea copilului cu rutina de la cabinet, astfel ca, în momentul în care chiar va avea nevoie de tratament, să nu fie speriat.

Adevărat sau fals?

1. Îi administrez supliment de calciu copilului, ca să ii mineralizez mai bine dinții – FALS
NU administrez calciu preventiv, întrucât dinții se mineralizează din viața intrauterină, așadar suplimentul nu ar fi de ajutor, ba chiar din contră, dacă există un nivel prea mare de calciu în sânge (hipercalcemie) și se aduce un aport suplimentar, pot apărea chiar tulburări de ritm cardiac, în cazurile cele mai grave.
2. Nu ii dau copilului dulciuri din comerț sau sucuri pentru că „ii stric dinții” – ADEVĂRAT
3. Îi mestec mâncarea copilului mic și i-o dau așa, pentru ca suntem în familie și nu are nimic – FALS
Fiecare membru al familiei are, la nivelul cavității bucale, o floră bacteriană aparte. În plus, în acest mod, se pot transmite afecțiuni locale de la adult la copil.
4. Nu folosesc pastă de dinți cu fluor, ca e toxic – FALS
Dinții copiilor trebuie periați cu o pastă de dinți cu cantitate de fluor adaptată vârstei.
5. Nu tratez cariile dinților de lapte – FALS
În cazul în care observați o carie pe dinții copilului, programați o vizită la stomatolog, pentru ca cel mic să primească tratament precoce, pentru a evita agravarea.
6. În cazul în care apare un traumatism dentar, cu ruperea sau chiar smulgerea dintelui din alveolă, nu întreprind nicio acțiune, în cazul dinților de lapte – FALS
În cazul ruperii unei mici bucăți din dinte, aceasta trebuie dusă la stomatolog, ea putând fi reatașată, în majoritatea cazurilor. Dacă dintele este smuls de la locul lui, trebuie transportat în mediu lichid (apă, lapte) la stomatolog, pentru a putea fi reimplantat.
Dr. Mihaela Dumitru poate fi urmărită pe pagina sa de Facebook, unde oferă periodic informații medicale, și, pentru programări, poate fi contactată la docmihaeladumitru@gmail.com. 
Imagine principală: Lubov Lisitsa de la Pixabay