Dezvoltarea copilului este influențată de numeroși factori de îngrijire, protectie și educație, care acționează simultan și potențează progresul acestuia, în toate domeniile de dezvoltare: fizic, socio-emoțional și cognitiv.
Așadar, un copil are nevoie atât de hrană sănătoasă, în cantitate suficientă și adecvată nevoilor nutriționale ale vârstei sale, de îngrijire atentă, de afecțiunea și căldura adultului care îl îngrijește, de stimulare, de încredere, de răbdare, cât și, mai ales, de un mediu prielnic, în care să se dezvolte, fiecare la timpul potrivit.
Știrbirea vreuneia dintre aceste condiții, în perioada timpurie de viață, are consecințe pe termen lung. Astfel, abilitatea copilului de a percepe regulile și efectele acestora este una dintre etapele importante ale dezvoltării sociale.
Când înțeleg copiii limitele?
Conform lucrării “Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani”, “între 0 și 18 luni, copiii sunt capabili să urmeze reguli și rutine simple, legate de hrană și somn. Între 19 și 36 de luni, copilul poate anticipa și urma reguli simple, dacă i se reamintesc și sub supraveghere (să pună jucariile la loc, de exemplu), poate urma rutinele familiei, cum ar fi comportamentul la masă, anticipează consecințele nerespectării regulilor și recunoaște că un comportament negativ atrage reacții negative din partea adulților. Între 37 și 60 de luni, copilul poate urma reguli simple, fără a i se mai reaminti, recunoaște comportamentul pozitiv al altor copii, folosește jocul pentru a explora, exersa și înțelege rolurile sociale și anticipează ce urmează în programul zilnic, dacă exista un program clar, care se respectă. Între 61 și 84 de luni, copilul își poate adapta comportamentul în funcție de regulile diferitelor situații si poate aplica independent reguli în situații noi, dar similare”.
Înainte ca un copil să poată să gândească în cuvinte sau să vorbească, părinții pot stabili deja limitele prin intermediul comunicării nonverbale, prin gesturi. Mama îi poate face semn copilului cu capul sau cu degetul, arătându-i ‘nu’ când nu îi este permis să facă ceva, de exemplu să tragă de cablurile electrice din casă sau, din contră, zâmbind, atunci când are voie să facă ceva, cum ar fi să ia o jucărie din cutie.
Ca și celelalte informații pe care le învață și le internalizează, și învățarea limitelor începe cu îngrijirea și educarea oferite de adulți. Astfel, copiii învață încrederea, afecțiunea, apropierea, empatia și atașamentul. Mare parte din acceptarea limitelor se bazează pe dorința copiilor de a-i mulțumi pe cei din preajma lor.
Cum impunem limite copiilor noștri?
Toți copiii au nevoie de limite, și fiecare familie stabilește, treptat, un set de reguli și limite care se aplică pentru membrii ei. În stabilirea și aplicarea limitelor, este recomandat ca părinții să fie fermi, dar și flexibili, atunci când situația o impune.
Contrar credințelor multor părinți din generația actuală, copiii nu se simt liberi dacă primesc libertate deplină din partea acestora, ci au nevoie de limite care să le ghideze acțiunile și comportamentul. Un copil se simte cu adevărat liber dacă are limite și granițele bine delimitate. Astfel, i se creează un perimetru sigur, în care acesta poate explora fără grijă. Copiii crescuți fără limite ferme și consecvente sunt nesiguri, temători și plictisiți, pentru că nu pot gestiona singuri această responsabilitate.
Ce fel de limite le punem copiilor?
Cei mai mulți părinți doresc să fixeze două categorii de limite pentru copiii lor: unele stabile, care nu se schimbă în funcție de context (de obicei, cele legate de siguranța și sănătatea copiilor; ajută la îmbunătățirea sau protejarea vieții copiilor lor) și unele flexibile, care se schimbă în funcție de starea de spirit a părinților (de exemplu, ora de culcare, activități permise în anumite momente și interzise în altele, timpul petrecut în fața televizorului, cantitatea de dulciuri consumată).
Cele mai multe limite impuse copiilor țin de siguranța lor fizică (de exemplu, nu li se permite să se joace cu obiecte periculoase, să folosească obiecte ascuțite, să aibă acces la prize sau să traverseze singuri strada), de nutriție (trebuie să mănânce fructe, legume și, în general, alimente sănătoase; zahărul și alimentele de tip fast-food sunt evitate de majoritatea părinților), spațiul său personal, dar și al celorlalți (nu are voie să se joace cu tocurile mamei sau poate picta doar în camera lui) sau de respectul pentru nevoile celor din jur (când fratele mai mic doarme, copilul mare nu are voie să facă zgomot).
În aceasta perioadă de pandemie, putem vorbi însă și de limitele mediului, adică un set de reguli impuse de autorități, ele depinzând de țara în care trăim și de situația în care ne aflăm. Spre exemplu, în prezent, suntem nevoiți să le impunem copiilor limite de distanțare socială, noi condiții de interacțiune cu ceilalți copii, de folosire a jucăriilor în comun și nu numai.
Nu în ultimul rând, părinții trebuie să ia însă în considerare și propriile limite, iar copiii trebuie să țină cont de acestea – de exemplu, dacă unul dintre părinți este obosit sau bolnav, copilul nu va avea voie să joace jocuri zgomotoase, chiar dacă, în mod normal, i se permite acest lucru. Ca acest lucru sa fie posibil, adultii trebuie să își exprime nevoile în fata copiilor, în așa fel încât cei mici să învețe flexibilitatea.
