1. Stabilește limite ferme, direct și personal
Părinții trebuie să acționeze ca un ghid pentru copil, să îi spună ce așteptări au de la el, să stabilească limite ferme, cu înțelegere pentru punctul lui de vedere, comunicându-i totodată limitele pe care nu le poate depăși.
Totodată, limitele trebuie stabilite direct și personal, în așa fel încât copilul să se simtă respectat și valorizat. Este important ca părinții să își arate adevăratele sentimente în fața copiilor, să își exprime bucuria, tristețea, furia, oboseala sau iritarea. Chiar dacă, ocazional, aceștia se pot simți respinși, este important să învețe că nu pot obține întotdeauna ceea ce își doresc, că și nevoile celorlalți membrii ai familiei sunt la fel de importante și că trebuie să le respecte. Este esențial ca părinții să țină cont și de propriile nevoi, dând astfel dovadă de respect de sine.
2. Încurajează negocierea
Atunci când copiii refuză să accepte o anumită limită impusă de părinți, apare negocierea, pe care părinții competenți nu numai că o acceptă, dar o și încurajează. De multe ori, copiii negociază într-un mod mai sănătos și mai natural decat cel al părinților.
Concret, atunci când are loc o negociere, copilul își exprimă o dorință sau o nevoie (de exemplu, îi este foame sau sete, vrea o poveste sau să se joace cu părinții, își dorește o jucărie nouă sau să se uite la desene), comunică acest lucru, dorința/nevoia îi este îndeplinită, iar copilul se liniștește și negocierea ia sfârșit.
Există și al doilea caz, când după comunicarea dorinței/nevoii, are loc o discuție, un dialog pe această temă, iar copilul întâmpina rezistență din partea adulților, ceea ce îl face să lupte pentru a-și îndeplini dorința. Cand copilul nu are succes, plânge, bate din picior, se supără. După un timp, acesta se resemnează cu înfrângerea, se liniștește, își recapătă echilibrul, iar negocierea ia sfârșit.
Cand părinții stabilesc o limită, iar copilul reacționează supărându-se și înfuriindu-se, ei cred ca nu au reușit să stabilească limita corect, într-un fel care l-ar fi făcut pe copil să se supună fără obiecții, însă această așteptare este nerealistă. Este normal ca, uneori, copiii să se supere când li se stabilește o limită sau chiar să o ignore complet. Tocmai de aceea, este important ca părinții să stabilească o anumită limită și apoi să fie perseverenți în aplicarea ei.
3. Fii consecvent în aplicarea regulilor
Orice copil normal va testa limitele, această etapă făcând parte din dezvoltarea sa. Prin testarea limitelor, copiii învață despre cei din jur, despre mecanismele sociale și despre cum funcționează lumea. În plus, un alt motiv pentru care aceștia testează limitele este pentru că, realmente, nu le-au înțeles și încearcă să afle în ce constau. Desigur, copiii vor testa limitele chiar și când au înțeles exact care sunt acelea și ce se așteaptă de la ei, pentru simplul motiv că speră ca adulții care le-au stabilit să se răzgândească și știe că multe dintre limite sunt deschise la negocieri.
În astfel de situații, părinții pot ajuta copilul dacă sunt cât mai consecvenți în privința regulilor importante, dacă îi arată empatie și îi distrag atenția, în așa fel încât copilul să rămână calm și să accepte limita respectivă. O altă variantă recomandată ar fi împlinirea dorinței copilului în imaginație (“Mai vrei să te uiți la desene, deși nu mai ai voie. Cred că ai fi în stare să te uiți la desenele tale favorite până mâine dimineață, nu-i așa?”).
Există situații în care copilul nu își mai poate gestiona singur emoțiile, moment în care percepția limitei este imposibilă, copilul fiind extrem de agitat și nervos. Adulții pot ajuta copilul dacă intervin înainte să devină prea iritat, dacă sunt atenți la reacțiile acestuia și îl ajută să scape de încărcătura emoțională negativă la timp, înainte să aibă o criză de plâns și dacă petrec regulat timp de calitate cu copilul, în așa fel încât acesta să capete rezistență emoțională.
O altă situație prevede nevoi nesatisfăcute ale copilului, pe care însă nu poate sau nu știe să le exprime. Spre exemplu, a stat prea mult timp în bancă la școală și are prea multă energie neconsumată, așa că, deși știe că nu are voie să sară în pat, va încălca limita. Tocmai de aceea, părinții trebuie să fie atenți și să preîntâmpine nevoile unui copil foarte energic sau, din contră, ale unui copil care devine cu ușurință suprastimulat. Spre exemplu, copilul energic poate primi o trambulină, ca să își consume energia, iar copilul care ajunge cu ușurință să fie suprastimulat are nevoie de suficient de mult timp petrecut în liniște.
4. Explicații și iar explicații
Un lucru esențial însă este ca, de fiecare dată când părinții stabilesc o nouă limită, să explice copilului foarte clar necesitatea acesteia și, în plus, să nu o facă sub impulsul emoțiilor puternice de moment.
Totodată, este bine ca părinții să stabilească un număr limitat de reguli – prea multe reguli înseamnă un control excesiv asupra vieții copilului. Regulile eficiente reglementează doar acele situații cu grad de risc pentru sănătatea, dezvoltarea și siguranța copilului și familiei sale sau acelea în care sentimentele sau drepturile altor persoane ar putea fi afectate.
În plus, toți copiii își doresc să aibă un cuvânt de spus în formularea limitelor și regulilor care le sunt impuse. Este important ca părinții să asculte punctul de vedere al copilului, atât cu privire la termenii regulei, cât și la stabilirea consecințelor ce decurg din nerespectarea acesteia. Așadar, limitele îi ghidează pe copii și sunt esențiale pentru o dezvoltare armonioasă. Pentru ca aceștia să evolueze și să se transforme în adulți echilibrați și disciplinați, responsabili și atenți la cei din jurul lor, copiii au nevoie de ocazii în care să poată face anumite alegeri și să se confrunte cu anumite limite.
Pentru a putea stabili aceste limite, părinților sau adulților care au copii în grijă trebuie să le fie foarte clar ce așteaptă de la cei mici și care dintre comportamentele acestora sunt acceptabile. Concret, ce limite sunt flexibile și ce limite sunt stricte, indiferent de situație.
Totodată, stabilirea limitelor funcționează cel mai bine în contextul unei relații armonioase părinte-copil. În acest caz, cresc șansele ca acesta să accepte valorile și convingerile propuse de adult și să înțeleagă motivele pentru care i se pun anumite limite, atunci când situația o cere. Un copil criticat, corectat și certat în permanentă este mai dificil de convins sau influențat. Un astfel de copil nu numai că nu va coopera cu părintele în soluționarea anumitor probleme apărute, ba mai mult, va tinde să i se opună, din instinct.
Așadar, limitele impuse copiilor sunt extrem de necesare pentru dezvoltarea lor armonioasă și pentru ca acesta să devină o persoană independentă, autonomă, care să se descurce singură.
